March 27, 2013

Fond de ten Bourjois Bio Detox

Cu fondul de ten Bourjois Bio Detox am avut o relatie tensionată, cu urcușuri și coborâșuri. Spun asta deoarece la început l-am urât urmând ca pe parcurs să învăț să îl cunosc și să mă obișnuiesc cu el. De ce a fost greu? Textura acestuia este diferită de cea a unui fond de ten lichid, fiind foarte greu de omogenizat, iar prin urmare a trebuit să mă străduiesc cu el până să reușesc să îl întind frumos, fără pete.

Acest fond de ten se usucă foarte repede în contact cu aerul, iar folosirea unei pensule pentru a îl aplica este inutilă deoarece fiecare fir al acesteia va lăsa o dâră inestetică indiferent dacă folosiți o pensulă cu păr natural sau artificial. Cum nu am un beauty blender, a rămas să recurc la modalitatea clasică de aplicare a fondului de ten și anume, cu degetele.

O cantitate relativ mică (o pompiță) a fost suficientă pentru a acoperi toată fața. Singurul secret este să vă mișcați repede și să îl întindeți în mod egal, deoarece așa cum am menționat deja, se va usca dacă nu acționați la timp.

Acoperirea acestui fond de ten este una medie, dar pentru mine a fost suficientă. Aspectul lăsat este unul mat. Am realizat și câteva poze pentru a vă lăsa să vă faceți o părere despre acest fond de ten. În imaginile de mai jos, am folosit nuanța 53 - bej deschis.

Diferențele nu sunt enorme, însă pentru mine acest fond de ten asigură acorperirea necesară.



Fondul de ten Bourjois Bio Detox  se dorește a fi un produs de machiaj care să ajute oxigenarea pielii și să o protejeze de poluare. Incredientele sunt naturale în proporție de 98,8% și 21,9% provin din agricultură organică.

Prețul acestui produs este în jur de 60 de lei, dar deoarece nu este un fond de ten tocmai nou se poate să îl găsiți la reducere. La mine în oraș acest fond de ten se găsește la prețul de 20 de euro, însă eu l-am prins la promoție și l-am cumpărat cu 10 euro.

În concluzie este un fond de ten decent, care deși e mai dificil de "înțeles" își face bine treaba. Mă bucur că i-am acordat și a doua șansă deși inițial nu îmi plăcuse deoarece în final s-a dovedit a fi un produs bun.

6 comments:

Adelina Radu said...

Anul trecut vroaim sa pun comanda comuna pe un site ( stii tu care :) ) si am reusit sa conving o fata sa nu-si ia fond de tenul asta pentru ca e dificil, si dupa aia m-am simtit prost. Nu are silicon si de aia se aplica asa ciudat, vazusem in videoul Lisei Eldridge unde a vorbit de fondul asta de ten, in comparatie cu cele normale, care din cauza siliconului aluneca frumos si ne plac noua. Personal nu cred ca l-as incerca, ca nu ma descurc cu degetele...

Adelina Radu said...

Imi place efectul sau, uniformizeaza frumos tenul.

Adelina Radu said...

Adevarul e ca a fost greu sa ma obisnuiecs cu el, dar m-am adaptat. Cred ca pe site-ul respectiv era chiar ieftinel, asa ca merita incercat. Insa ca idee si eu prefer sa aplic fondurile de ten cu pensula :)

Adelina Radu said...

Uitandu-ma la poze, pare ca ar fi putin editate cele in care prot fon de ten, insa chiar nu am intervenit asupra lor. Exact asa cum spui tu, a uniformizat bine tenul.

Adelina Radu said...

Are un efect frumos aplicat pe piele, acopera cat trebuie dar totusi "lasa pielea la vedere" :) Am observat si eu ca anumite fonduri de ten, chiar daca au silicon, se usuca foarte repede si trebuie lucrat cu ele altfel, de obicei astea au si acoperire mai mare :) Eu de la Bourjois as dori sa incerc fdt-ul Healthy Mix, concealerul il am din gama asta si pot sa zic ca e cea mai buna dintre cele folosite pana acum.

Adelina Radu said...

Uniformizeaza foarte frumos tenul, eu zic ca acoperirea oferita e atat cat trebuie :)