August 30, 2019

2 zile în Scoția - itinerariu - ziua 1

La finalul lunii august în Mare Britanie marea majoritate a instituților își întrerup programul pentru o zi (ultima luni din lună în Anglia) pentru că a sărbatori vara. Deoarece în UK sunt cu mult mai puține astfel de zile libere decât în România, lumea încearcă din plin să profite de acestea. Noi spre exemplu, am decis să mergem anul acesta în Irlanda, dar până vom ajunge acolo, vreau să vă povestesc ce am făcut anul trecut în Scoția.

Deși călătorim adesea cu avionul, în vara lui 2018 am ales să mergem în Scoția cu mașina pentru a explora nordul Angliei. Am facut chiar opriri pe drum, la plecare rămânând in Leeds, iar la întoarcere cazându-ne în Preston, în timp ce în Scoția am stat în Dundee la niște prieteni.

Prima zi

Pentru prima zi am decis să explorăm coasta, mergând spre Aberdeen, oraș în care nu am ajuns de această dată. Prima noastră oprire a fost la Castelul Glamis. Situat în satul Glamis, din regiuna Angus (da, de acolo de unde vine carnea aceea bună de vită), castelul este reședinta Earlului de Strathmore și Kinghorne (titlu deținut în prezent de Simon Bowes-Lyon, descendent al familiei din care a fcut parte Regina Mamă). Acesta însă nu locuiește în el, publicul având posibilitatea de a-l vizita pe întreg parcursul anului.

Glamis este locul în care a copilărit Regina Mamă Elisabeta și este totodată locul în care s-a născut prințesă Margareta, sora mai mică a reginei Elisabeta a IIa ș. Castelul este listat în patrimoniul național (categoria A) având o importanță deosebită în istoria Regatului Unit.

Biletele ce permit accesul în castel și împrejurimi costă £15.50, iar cele ce se rezumă doar la grădini sunt £9.50. 


După Glamis am continuat drumul spre nord către Dunnottar Castle sau mai exact către ruinele fortăreței ce a avut o importanță majoră în istoria Scoției datorită locației ce permitea controlul asupra coastei Mării Nordului.
Probabil cel mai pitoresc aspect al acestui castel situat pe malul mării este accesul, aleea de intrare fiind o cărare de aproape 800 de metri ce pare scoasă din cărțile cu povești. Intrarea costă £7 și dacă doriți puteți descărca aplicația ghid care vă va ajuta să înțelegeți mai bine povestea acestui loc.

La întoarcere spre Dundee, ne-am oprit pentru o plimbare la Arbroath Cliffs. Aici am explorat coasta formată din stânci de gresie roșie, traseul întinzându-se pe circa 11km. Drumul este unul destul de ușor de practicat, cărarea fiind bine marcată. În ciuda faptului că pe internet am descoperit știri alarmante despre decesele de aici, cărarea în sine mi s-a părut destul de sigură. Am văzut întradevar porțiuni mai periculoase, dar aceste ori nu țineau de traseu ori erau marcate pentru a fi ocolite,d eci nu aș spune că acesta este un mtov să nu mergeși la Arbroath. Noi am încercat să ne rezumăm la potecă, iar stâncile pe care ne-am suit pentru aceste imagini nu au prezentat un risc major, deși unghiul din care sunt făcute pozele poate lăsa să se înțeleagă altceva.

Povestea continuă aici.