Buna fetelor,
Îmi e dor să scriu pe blog, dar adesea nu am inspirație sau timp și ajung prin a neglija această pagină, deși blogul e o mică plăcere de-a mea. De o bucătă de vreme m-am reapucat de sport și mi-am reorganizat nutriția. Spuneam că m-am reapucat de mișcare deoarece o dată ce am plecat din Cipru, și ieșind din echipa de Dragon Boat, am trecut de la 4 antrenamente pe săptămână la nici unul ceea ce m-a făcut să îmi dau seama cât de mult îmi lipsește mișcarea.
La partea de nutriție însă am avut mai mult de recuperat pentru că nu mâncam foarte corect din punct de vedere al macronutrienților (mult prea puține proteine). Am căutat, am învățat și am inventat rețete noi pe care să le includ în viața mea. De aceea, m-am gândit ca azi să împărtășesc cu voi o rețetă. Nu e un desert în adevăratul sens al cuvântului, însă este o soluție pentru momentele în care aveți banane vechi și moi și doriți să nu vă stricați dieta cu produse pline de zahăr. Așadar, astăzi va voi spune cum prepare eu un:

Chec proteic cu banane
Ingrediente | Produsele alese de mine |
---|---|
Pudră proteică - 60 gr | Precision Engineered - Whey Protein - Banana Flavour |
Banane X 2 buc | |
Extract de vanilie - 1 linguriță | Simply Organic - Vanilla Extract |
Pudră lucuma - 1 lingură | Navitas Naturals 8oz Container - Lucuma Powder |
Făină de migdale - 3 lunguri | NOW Real Food - Raw Almond Flour |
Faină albă - 20 grame | Sainsburys - Plain Flour |
Ouă X 2 buc | |
Nuci mărunțite - 35 grame | |
Praf de copt - 1/2 linguriță | |
Lapte - 240 ml | Alpro - Cashew Original Milk |
Metoda de preparare este simplă: se amestecă toate produsele pentru a obține un amestec omogen ce se toarnă într-o tavă de chec și se lasă la cuptor la aproximativ 175 de grame timp de 45 de minute. În funcție de cuptor poate dura mai mult sau mai puțin, dar testul cu scobitoare vă va spune când e gata.
Rezultatul are o textură asemanatoare cu o omletă mai fermă (fiind mai consistent totuși decât o cremă clasică de zahăr ars). Checul obținut oferă 10 porți (ar trebui sa vă iasă undeva la 550 de grame), iar caloriile pt o porție formată din 2-3 felii (55 de grame) le gășiți în tabelul din dreapta.
Dacă vă întrebați dacă am creat rețeta sau dacă am luat-o de pe alt site, vă voi spune că am folosit ca inspirație rețeta aceasta, dar am modificat-o și am calculat valoriile nutriționale pentru fiecare produs în parte cu ajutorul acestui calculator. Mai jos găsiți "notițele" mele.

Calories | Carbs | Fat | Protein | Sodium | Sugar | |
---|---|---|---|---|---|---|
Precision Eng - Whey Protein Banana Flav | 217 | 4 | 2 | 47 | 0 | 0 |
Banane X 2 buc | 210 | 54 | 1 | 3 | 2 | 29 |
Simply Organic - Vanilla Extract | 36 | 2 | 0 | 0 | 0 | 2 |
Navitas Naturals - Lucuma Powder | 30 | 6 | 0 | 0 | 0 | 2 |
NOW Real Food - Raw Almond Flour | 105 | 3 | 9 | 4 | 0 | 1 |
Sainsburys - Plain Flour | 73 | 16 | 0 | 2 | 0 | 0 |
Ouă X 2 buc | 140 | 1 | 10 | 13 | 142 | 0 |
Nuci - 35 grame | 229 | 5 | 23 | 5 | 1 | 1 |
Praf de copt - 1/2 linguriță | 3 | 1 | 0 | 0 | 3 | 0 |
Alpro - Cashew Original Milk | 55 | 6 | 3 | 1 | 0 | 5 |
Total - aproximativ 550 grame: | 1,098 | 98 | 48 | 75 | 148 | 40 |
Porția - aproximativ 55 grame: | 110 | 10 | 5 | 8 | 15 | 4 |
Ce spuneți de prupunerea mea? Nu e ft arătos, dar va fi apreciat de cei care sunt atenți la nutriție (și la macronutrienți).
O zi frumoasă!
O zi frumoasă!