August 14, 2017

O zi boemă în Londra

Știți acele zile în care vă doriți să faceți ceva deosebit și să ieșiți din rutina săptămânii? Ei bine, ieri a fost una dintre aceste zile și am ales să ne răsfățăm puțin, petrecând precum lumea "bună" londoneză.
A post shared by Adelina Radu (@adelina.radu) on
Am spus 'lumea bună' deoarece ne-am început dimineața cu o plimbare în Richmond, un cartier din sud-estul Londrei, o zonă boemă, cu case cochete și peisaje pitorești. Fără a avea o țintă anume, am ajuns în Twickenham la Ham Club, chiar în mijlocul unui meci de Polo. A fost prima oară când am văzut de aproape un astfel de meci, iar cel mai impresionant lucru mi s-a părut tropotul cailor din timpul jocului.

După această plimbare, am luat prânzul la Petersham Nurseries Café, un local rustic și cochet, și totodată motivul pentru care noi eram în zonă. Dacă vă tentează să luați masa aici trebuie să știți că e o locație foarte populară și trebuie să aveți neaparat rezervare. Noi am făcut programarea încă din iunie, când am citit prima oară despre acest loc. Petersham este că un restaurant inedit, situat într-o seră cu multe flori și decorată în stil shabby chic. Atmosfera e placută, preparatele simple, dar aromate, iar serviciul ireproșabil. Singurul aspect negativ ar fi prețurile destul de piperate. Noi ne am simțit bine și nu regretăm experienta, dar nu am putea spune că a fost unul dintre cele mai deosebite localuri cărora le-am trecut pragul.

A post shared by Adelina Radu (@adelina.radu) on

A post shared by Adelina Radu (@adelina.radu) on
După masă, am decis să vizităm Ham House and Gardens, o moșie aflată în administrația National Trust. Proprietatea, din secolul 17, a aparținut Ducesei și Ducelui Lauderdale, și a fost donată celor de la National Trust în anul 1947. Casa, deși masivă și opulentă, nu ne-a impresionat la fel ca alte proprietăți similare din circuitul National Trust, însă grădinile acesteia s-au dovedit a fi fermecătoare.
A post shared by Adelina Radu (@adelina.radu) on


După o lungă plimbare în Grădinile Ham si pe malul Tamisei, ne-am decis că e rândul unei mici gustări și am luat ceaiul la Hummingbird Bakery. O patiserie cochetă aflată în centrul Richmondului unde cu siguranță veți găsi ceva să vă potolească pofta de dulce.
A post shared by Adelina Radu (@adelina.radu) on

A post shared by Adelina Radu (@adelina.radu) on

Spre seară, am realizat că frigiderul ne e gol acasă, iar pranzul nu ne va ține de foame o veșnicie, ne am facut cumpărăturile la Whole Foods (un supermarket pe cât de bine aprovizionat pe atât de scump, dar o dată pe lună e ok-ish). Partea bună e că aici găsesc majoritatea produselor pe care până nu de mult timp le comandam de pe iherb. Deși sunt mult mai scumpe, știu că nu trebuie să aștept săptămâni întregi să le primesc și nu am emoții că mi se va pierde coletul (ceea ce mi s-a întâmplat ultima dată).

Am încheiat seara de sâmbătă acasă, alături de prieteni și bineînțeles de Bandito! A fost o zi frumoasă și însorită în Londra în care am avut parte de relaxarea mult dorită.

Până data viitoare, vă doresc numai bine și vă las o poză cu cupcake-uri!

 Adelina
A post shared by Adelina Radu (@adelina.radu) on

August 12, 2017

Cum a fost la UNTOLD?

Vă spuneam ieri că am fost weekendul trecut la Untold mi-a placut la nebunie festivalul! A fost deosebit de plăcut și de ciudat în același timp să fiu atât proape de casă, deși nu am reușit să ajung la Oradea. Am vrut să fiu turist în Cluj și din in fericire m-am întâlnit cu câțiva prieteni dragi ce au venit și ei la festival (cea mai buna prietenă a anilor mei de liceu, ce locuiește în US, a fost și ea acolo!).

Știu că nu toată lumea gustă acestui stil de muzică, însă mie îmi place muzica electronică și în special trance-ul. Probabil ați auzit deja de seara de sâmbătă (când mi-aș fi dorit și eu să stau până la sfârșit) în care Armin van Buuren a mixat legendar până în zori, dar din păcate oboseala și-a spus cuvântul și m-am retras spășită, în jur de ora 6.  Din păcate, e al doilea concert al lui Armin la care particip și nici prima dată, în august 2011, nu am reușit să stau până la final, însă data trecută am avut scuza că lucram a doua zi, concertul fiind într-o zi de joi.

Dar, per total, mi-au placut la nebunie atmosfera de la festival, decorațiunile și, bineînțeles, mai toți DJ-ii, iar cele patru zile de festival mi-au redeschis apetitul pentru concerte și muzică electronică. Totul a fost perfect!

În cazul în care nu ați fost încă la Untold, vă recomand din suflet sa mergeti dacă doriți să vedeți cât de reușit e acest festival autohton și să vă convingeți și voi ce eveniment tare se poate organiza la noi în țară! Ca să înțelegeți mai bine vă las câteva poze pe care le am făcut în zilele petrecute în Cluj și niște filmulețe cu momentele magice.

Pozele de mai jos sunt de pe Instagram ;)

Noup, la Armin nu am facut poze pentru ca eram prea entuzismată :)
A post shared by Adelina Radu (@adelina.radu) on

A post shared by Adelina Radu (@adelina.radu) on

A post shared by Adelina Radu (@adelina.radu) on

A post shared by Adelina Radu (@adelina.radu) on

A post shared by Adelina Radu (@adelina.radu) on

A post shared by Adelina Radu (@adelina.radu) on

August 11, 2017

Am revenit!

După un weekend petrecut în țară la Untold am realizat cât mie de dor de voi! Am început acest blog acum mai bine de șase ani din dorința de a menține legătura cu prietenele de acasă. Doream să nu pierd contactul cu ceea ce se întâmplă în țară și să interactionez totodată cu persoane cu interese comune cu ale mele.

Mi-am dat încă de la început seama că blogul meu va fi unul de Beauty deoarece îmi găseam tot mai des inspirația de a scrie despre acest subiect. Întotdeauna am avut o afinitate pentru produsele de infrumusetare dar am realizat cu adevărat ca Hobby ul meu risca să devină o obsesie când am observat cu stupoare nu mai aveam loc pe etajere pentru nici un produs în plus. Dar de-a lungul anilor și a multor sesiuni de "blogăreală" am reușit să îmi temeprez dorința de a cumpăra și testa tot ce îmi ieșea în cale și am învățat să apreciez acele produse eficiente, cu îngrediente bine alese devenind un cumpărător informat (și foarte greu de mulțumit aș spune).

Chiar dacă am început cu subiectul "beauty", treptat am început să scriu și despre alte lucruri deoarece cosmeticele nu sunt singurul meu hobby. Dacă e să fiu sinceră trebuie să recunosc că nu am găsit până la această datu un hobby care mă definește în totalitate. Sunt pasionată de produsele de îngrijire și de makeup, îmi place la nebunie să citesc, ador să călătoresc în cele mai mai îndepărtate locuri ale lumii unde adesea ajung să pierd pierd ore întregi făcând cu mare drag fotografii, iar când am timp liber ador sa coc diverse aluaturi de la pâine cu maia și prăjituri sofisticate pe care le țin uneori să le decorez în cele mai mici detalii  (WOW! Ce frază lungă și amețitoare, dar deh, ca toate pasiunile mele).

Dacă este vreo pasiune care mă definește nu aș putea să spun, însă cert e că toate aceste bucățele fac parte din mine și nu aș vrea să renunțe la nici una.

Voi face tot posibilul să fiu din nou activă în mediul online, unde vă voi vorbi despre toate aceste pasiuni. Voi renunța la avea un blog de beauty și voi avea un blog mai eprsonal, mai despre mine. 

Sper să vă regăsesc în continuare atât aici, cât și pe pagina de Facebook și pe cea de Instagram și sper să ne împrietenim din nou! 

Vă doresc o zi/seară frumoasă!

Adelina