March 1, 2013

Ceai - 6. Twinings Camomile & Spiced apple

Twinings Camomile & Spiced apple - dreapta
Pentru că sunt o iubitoare de ceaiuri, iar aceste băuturi fac parte din viața mea, m-am gandit să reiau discuțiile despre ceaiuri și infuzii de fructe. Sper ca aceste articole să vi se pare interesante, iar impreună să descoperim arome plăcute și înmiresmate. 

Astăzi vă propun să savurăm o cană de infuzie fructată de la Twinings, o băutură recomfortantă de mușețel și mere. Este un ceai fin, deosebit de aromat, ce aduce cu el o stare de calm și relaxare. Îl recomand atât ziua, când simțiți nevoia unei pauze, cât și seara, pentru a vă relaxa înainte de culcare.

Incrediente: Mușețel, aromă naturală de măr cu alte arome naturale* (17%), Scorțișoară (11%). *Toate plantele sunt tratate la aburi pentru a le proteja gustul delicat.

Formă de prezentare: Twinings Camomile & Spiced apple are 1,25 grame în fiecare din cele 20 de pliculeţe simple, dar suficiente pentru o infuzie aromată.

Mod de prepaprare: Turnaţi 200 ml de apă proapăt fiartă peste pliculeţul de ceai şi lăsaţi la infuzat pentru circa 2-3 minute. În cazul în care preferați aromele mai dulci, vă recomand să vă îmbunătățiți acest moment de relaxare cu puțină miere.

Impresii: Poate că un ceai de mușețel nu este cu adevărat impresionant, însă acesta are o aromă fină, distinctă care te va face să îl cumperi din nou. 

Informaţii nutriţionale: O cană de 200 ml conţine mai puţin de 4 kcal şi sub 0,6 gram de proteine sau carbohidraţi. Valorile sunt calculate pentru o cană de infuzie neîndulcită.
Concluzie: Dacă îl găsiţi, cumpărați-l. Nu prea există persoană care să refuze un ceai de mușețel, iar acesta promite un gust rafinat și dacă e să ne luăm după spusele producătorului, Twinings Camomile & Spiced apple vă v-a aduce cu el "un moment de calm".

Pret: eu am cumpărat acest ceai în vară din Marea Britanieși am plătit in jur de 1,5 lire cutia. Nu stiu dacă se găseşte la noi dar ar trebui sa fie maxim 10 lei. Aveți grijă să nu îl confundați cu varianta simplă de ceai de mușețel de la Twinings sau cu cel negru cu aromă de măr și scorțișoară pentru că ambele sunt complet diferite. Dacă nu găsiți acest sortiment, unul deși diferit, dar la fel de bun ar fi Twinings cu mușețel și miere, dar despre acest, vă voi vorbi în săptămânile ce urmează.

5 comments:

Adelina Radu said...

ceaiul de vanilie preferatul meu

Adelina Radu said...

Chiar ieri am gasit la Billa Twinings de capsuni si mango parca insa nu am cumparat pt ca mi s-a parut marisor pretul de 14 lei. Acum un an am gasit la Penny ceai Twinings de piersica si fructul pasiuni si era 10 lei. Oricum e un ceai foarte aromat iar mie imi place mult, pacat ca in .ro se gaseste mai greu si mai scump.

Adelina Radu said...

Mi-ai facut pofta de ceai, oricat de ciudat ar suna. :)

Adelina Radu said...

suna foarte bine cel cu scortisoara :) eu am venit cu noi rezerve, dar sunt de la Greenfield.

Adelina Radu said...

Intodeauna mi-au placut ceaiurile Twinings, dar de acest sortiment nu am auzit! Pare delicios :)