February 7, 2013

Stuck On You - Essence - NOTD

Bună dragelor! Pentru astăzi v-am pregătit o manichiură simplă, potrivită pentru unghile mele scurte. Mă săturasem de unghiile mele lungi și pentru că începuseră să își piardă aspectul sănătos și rezistența, am decis să le scurtez. Iar eu sunt de părere că atunci când dorim să purtăm o culoare mai puternică, e bine să o valorificăm pe unghii mici. 

De această dată, am folosit o ojă proaspăt achiziționată de la Essence deoarece spre surprinderea mea, am găsi cu ușurință în Oradea stand Essence. Nu era foarte bine aprovizionat, dar am reușit să îmi aleg câte ceva. Mi-am achiziționat două nuanțe superbe, iar pentru astăzi am folosit culoarea 143 Stuck on you din colecția Coulour & Go!

Peste o bază transparentă, am aplicat două stratiuri de ojă Essence, deși am observat că acest produs acoperă destul de bine chiar și din primul strat (click pe imagine pentru mărire).
După două aplicări de ojă și un strat de luciu, manichiura mea a arătat exact așa cum mi-aș fi dorit:
Ce părere aveți de această culoare și de acest brand? Mie îmi place destul de mult oja de față și pot să spun că până acum mă declar foarte mulțumită de marca Essence!

Pentru cele din Oradea care încă nu au descoperit acest brand, vreau să le anunț că pot găsi produsele Essence la parterul magazinului Crișul, iar prețul unei oje este de 8 lei. Din păcate, în țara în care locuiesc în prezent, nici poveste să găsesc Essence, însă acum am stocul făcut!

9 comments:

Adelina Radu said...

Superba culoare! Va fi in tendinte in 2013. Si eu sunt de aceeasi parere cu tine Ade, culorile inchise arata cel mai bine pe unghii scurte si intretinute.

Adelina Radu said...

arata foarte bine ..si ce unghiute frumoase ai, ale mele sunt distruse de la gel de 2 luni :( ...abia, abia incep sa-si revina

Adelina Radu said...

Cat timp ai avut gel?

Adelina Radu said...

Ce frumoasa e, se vede minunat pe unghiile tale! :*

Adelina Radu said...

Tu ti-ai luat ceva de la Essence? Nu stiam ca e stand la noi pana nu l-am descoperit din greseala

Adelina Radu said...

am avut cam 5 luni ...am mai avut cu un an in urma cam 4 luni ...dar nu m-am lecuit si naiba ma pus sa-mi pun iar ..deci e a doua oara cand o patesc :(...sper sa ma lecuiesc pt. totdeauna

Adelina Radu said...

o am si eu si mi se pare tare draguta, am facut cateva postari cu ea, in una am dat cu time for romance peste, arata super<3

Adelina Radu said...

Sunt sigura ca arata superb, chiar ma voi reuita peste postarile tale :)

Adelina Radu said...

AI grija de unghiute, ca e pacat sa dai atat de multi bani si sa nici nu fi multumita de sanatatea lor. Arata bine gelul, insa in timp strica... eu am avut o singura data. A fost ok, insa nu merita investitia.