July 19, 2012

Un miorlăit surpriză!

Știu că am promis că voi fi mai activă pe bloc, dar se pare că de fiecare dată când doresc să mă țin de treabă intervine ceva. De data aceasta, a apărut o nouă preocupare în viața mea și cred că trebuie să vă spun și vouă de ce vă neglijez: în urmă cu o săptămână ieșind în curtea blocului să hrănesc un pui de pisicuță pe care îl văzusem plimbându-se prin zonă, am avut parte de o surpriză!

Din păcate, am găsit puiul fără suflare și m-am întristat amarnic, însă în același timp am auzit plânsetele a alți pisoiași. M-am luat după miorlături și am găsit două suflețele negre, de doar câteva zile. Mă simțeam vinovată oarecum pentru puiul ce murise (deși îl văzusem doar de două ori), așa că am decis ca să am grijă de acești micuți cît de bine pot eu. Nu erau frații săi, fiind că erau mult mai mici ca cel plecat in Raiul pisicuțelor, dar erau singuri pe lume și am știut că eu sunt unica lor scăpare.


De atunci, a trecut o săptămână. Au fost niște zile pline de iubire, în care am încercat să am grija de ei ca și de ochii din cap, iar ei îmi torc în brațe recunoscători. Pisoiașii, mai mult ca sigur, mă cred mama lor. Asta probabil pentru că îi hrănesc de câteva ori pe zi cu biberonul (le-am luat lăptic special), iar acum, micuții mei au prins putere.

Singura mea doleanță este că nu pot avea grijă de ei așa cum mi-aș dori. Dimineță la 7 le dau lăptic, seara la fel, însă în timpul zilei sunt singurei și tare mari giji îmi fac pentru ei. Mi-am folosit puterea de convingere, pentru a îndupleca o vecină să îi hrăneacsă la prânz și sper să se țină de cuvânt!

Îmi doresc să îi pot crește mari, sănătoși și să le găsesc stăpâni iubitori. Eu nu pot să îi adopt "cu totul" și nici nu i-am putut aduce la mine în casă (datorită refuzului "bipedului" și "patrupedului" din dotare - ce refuză să primească noi colocatari), însă le-am făcut în curtea blocului un locușor al lor unde dorm limiștiti la umbră.


Poftă bună!
Știu că unora nu le plac pisicile și unii chiar au o problemă cu cele negre, însă sunt doar doi pisoi mici și neajutoriați.
Suntem mici și speriați!

Sper că îmi veți scuza absența de pe bloc și mă veți citi în continuare... mulțumesc!

6 comments:

Adelina Radu said...

Awwwwwwwwww, cat de frumusei sunt! Ce gest frumos :*

Adelina Radu said...

Astia-s piticii de care ti-am spus :)

Adelina Radu said...

si noi tot de o saptamana il avem si la fel papa :D Ce coincidenta ;))

Adelina Radu said...

Nu am stiut ca ai pisic. E al tau sau doar il ingrijesti?

Adelina Radu said...

Nu, l-am gasi in fata blocului si ne-a fost mila ca moare, avem grija de el deocamdata dar trebuie sa ii gasim stapani....

Adelina Radu said...

Ce ii ai de papica? Laptic de vaca sau formula pt puiuti?